Back

Comunicat de presă: “Promovăm APM – Atitudini Prietenoase pentru Mediu!”, campania de informare-conştientizare a APM Iaşi în şcoli pentru Săptămâna verde

21.03.2023

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

“Promovăm APM – Atitudini Prietenoase pentru Mediu!”, campania de informare-conştientizare a APM Iaşi în şcoli pentru Săptămâna verde

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi este, până  pe  16 iunie 2023, partenerul  şcolilor ieşene în cadrul programului ”Săptămâna Verde” şi îşi continuă misiunea permanentă de a promova  necesitatea protejării mediului şi adoptarea unui stil de viaţă sustenabil în rândul cetăţenilor cu campania de informare-conştientizare institulată generic “Promovăm APM – Atitudini Prietenoase pentru Mediu!”

Astfel, în cadrul acţiunilor stabilite împreună cu instituţiile de invăţământ în perioada martie – iunie 2023, ne-am propus să abordăm şi să dezbatem împreună cu elevii şi cadrele didactice aspecte ale vieţii cotidiene cu impact asupra mediului, aspecte ce pot fi reconsiderate, şi astfel să facem fiecare schimbarea în bine imperios necesară pentru un mediu sănătos: protejarea naturii, conservarea ecosistemelor, reducerea poluării, reducerea risipei de resurse, de hrană, colectarea separată a deşeurilor şi pregătirea pentru reciclare. Prin seminariile pe tema ariilor protejate din judeţ, arbori monument din Iaşi, ateliere de colectare selectivă a deşeurilor și de reducere a risipei alimentare,  precum şi vizite la sediul APM Iaşi, ne dorim o mai bună cunoaştere şi întelegere a problemelor de mediu, a modului în care alegerile noastre zilnice au impact asupra acestuia și cum să acţionăm pentru un mediu curat si să adoptăm un stil de viaţă sustenabil care să îmbunățățească calitatea mediului dar şi a vieţii, pentru noi și pentru generațiile care vin. 

“Promovăm APM – Atitudini Prietenoase pentru Mediu!” și credem că iniţiativa Săptămâna Verde și o educaţie de mediu susţinută şi continuă prin implicarea tuturor, de la cadre didactice, elevi, părinţi, la administraţie, instituţii de profil și societate civilă, va da roade și va forma cetățeni responsabili față de societate și față de mediul înconjurător.

Programul Săptămâna Verde este o inițiativă a Ministerului Educației și a Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor în urma finalizării, în anul 2022, a Raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile” de către Administrația Prezidențială. În anul școlar 2022-2023, fiecare școală și grădiniță va derula programul Săptămâna Verde într-o săptămână la alegere din perioada 7 februarie – 16 iunie 2023. Au fost dezvoltate instrumente în vederea implementării, cum este platforma www.saptamanaverde.edu.ro, ce conține materiale informative și idei de activități ce pot fi organizate la nivelul unităților de învățământ. Diverși actori și colaborarea armonioasă dintre acesția pot cotribui la succesul programului Săptămâna Verde: alături de profesori, este esențială implicarea instituțiilor guvernamentale, cum este Agenția pentru Protecția Mediului Iași, a administraței locale, ONG-urilor, părinților, companiilor și mass-mediei.

 

Director executiv,

Ing. Galea TEMNEANU